Ş**** V* M****
InculpatD***** A*****
Parte civilăÎn conformitate cu prevederile art.346 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul întocmit la data de 20 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr.862/P/2016 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Şovan Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art.193 alin.2 din Codul penal, persoană vătămată fiind D***** A*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Şovan Mihai. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 11 iulie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 11.07.2017