T*** Z***** O***** - C* D********* A***
Intimat ReclamantP****** L***** O*****
Recurent PârâtAdmite recursul declarat de recurenta-pârâtă P****** L***** O***** în contradictoriu cu intimatul-reclamant Toth Zoltan Ovidiu, împotriva Sentin?ei nr. 2187/CA din 12.07.2017 pronun?ată de Tribunalul Bihor, pe care o casează în totalitate şi, rejudecând fondul: Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Toth Zoltan Ovidiu în contradictoriu cu pârâta P****** L***** O*****. Fără cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ.
Hotarare 597/2018 din 15.02.2018În vederea deliberării şi pentru a acorda părţilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea în cauză pentru data de 15.02.2018, ora 13,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2018În vederea emiterii unei adrese către recurentă, pentru ca aceasta să comunice instanţei întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii înscrisurilor aflate la fila 31-32 dosar fond, respectiv referatul cu propunerea şi decizia de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantului începând cu data de 01.01.2017 şi să indice ce anume a determinat respectiva majorare, deciziile de stabilire a drepturilor salariale din 2010 până la zi emise pe seama reclamantului, precum şi să indice care ar fi fost salariul de încadrare al reclamantului pentru funcţia ocupată, gradaţia 3, în măsura în care acesta ar fi avut posibilitatea să avanseze în treapta I de salarizare, amână judecarea cauzei pentru data de 31 ianuarie 2018, ora 9,00, cam. 61, et. II, complet R2CAF.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017