F***** I* P***** - I***
InculpatP** A********
Parte vătămatăT****** A***
Parte vătămatăÎn baza art. 193 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul FERENŢ PORFIR IOAN, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alineat 2 Cod penal, faţă de persoana vătămată P** A********. În baza art. 193 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul FERENŢ PORFIR IOAN, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alineat 2 Cod penal, faţă de persoana vătămată T****** A***. În temeiul art. 38, alin. 1 Cod penal, art. 39, alin. 1, lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care adaugă 1 lună închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, stabilind în final pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Lăpuş sau al Primăriei oraşului Târgu Lăpuş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, la art. 1357 şi art. 1381 din Codul civil, admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată şi precizată, la data de 06.09.2018, de către partea civilă P** A********, iar pe cale de consecinţă obligă pe inculpatul FERENŢ PORFIR IOAN, la plata sumei de 3.000 lei şi 4.500 euro, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă P** A********. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, la art. 1357 şi art. 1381 din Codul civil, admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată şi precizată, la data de 06.09.2018, de către partea civilă T****** A***, iar pe cale de consecinţă obligă pe inculpatul FERENŢ PORFIR IOAN, la plata sumei de 8.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă T****** A***. În baza art.276 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul FERENŢ PORFIR IOAN la plata către partea civilă P** A******** a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocaţial al apărătorului ales, precum şi la plata către partea civilă T****** A*** a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocaţial al apărătorului ales. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpatul FERENŢ PORFIR IOAN la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 1.000 lei, din care suma de 500 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa de 500 lei în cursul procedurii de cameră preliminară şi în etapa judecăţii. Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror, inculpat şi părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2018.
Hotarare 342/2018 din 18.09.2018Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 18.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2018pentru ca părţile să depună în scris în?elegerea cu privire la latura civilă.
Incheiere de sedinta din 28.06.2018pentru ca păţrile să discute cu privire la latura civilă; pentru citarea martorilor propuşi cu privire la preten?iile civile.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018pentru completarea declara?iei notariale dată de inculpat în străinătate cu privire la recunoa?terea în totalitate a faptei reţinute în sarcina sa.
Incheiere de sedinta din 03.05.2018pentru a depune originalul înscrisului depus în copie.
Incheiere de sedinta din 05.04.2018încuviin?ează cererea de amânare a avocatului inculpatului; pentru lipsa inculpatului;
Incheiere de sedinta din 08.03.2018încuviin?ează cererile de amânare
Incheiere de sedinta din 11.01.2018