S*** I*** S*****
IntimatÎn baza art 240 al.1, art.243 din Legea 302/2004 cu referire la art. 239 al.1,2 din Legea 302/2004, precum şi a art.6 din Decizia-cadru 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, admite cererea formulată de autorităţile germane prin intermediul Ministerului Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară (ref. nr. 8528/2017/LS), cu privire la cetăţeanul român S*** I*** S*****. Dispune recunoaşterea Deciziei nr. 500.02112935.9 din 03.05.2016, definitivă la data de 31.05.2016, emisă de Inspectoratul General de Poliţie Rheinpfalz, Biroul Central pentru amenzi contravenţionale Speyer, cu sediul în Speyer, Maximilianstrabe 6, 67346, privind pe intimatul S*** I*** S***** şi executarea în România a sancţiunii pecuniare aplicate prin aceasta. Obligă pe intimatul S*** I*** S***** la plata sumei de 108,5 Euro, respectiv a sumei de 489,497 lei, reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR din data de 31.05.2016 al sancţiunii pecuniare aplicate acestuia de statul emitent pentru comiterea unei fapte contrare normelor de trafic rutier. Dispune emiterea formelor de executare către organul financiar, executarea hotărârii fiind guvernată de legea română în acela?i mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instan?ă judecătorească română, conform art. 243 alin. 1 din Legea 302/2004. Va fi încuno?tin?ată despre recunoaşterea deciziei prin prezenta hotărâre autoritatea germană competentă – Oficiul Federal de Justiţie al Republicii Federale Germania şi Ministerul Justiţiei, conform art. 247 din Legea 302/2004. În temeiul dispozi?iilor art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 10.03.2017.
Hotarare 387/2017 din 10.03.2017Stabileşte pronunţarea la 10.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2017