F*** P* L****
PetentRespinge propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul FIŢI LIVIU, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 175/2016 de Tribunalul Cluj Napoca, ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av.Deneş Maria. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2.11.2017.
Hotarare 3143/2017 din 02.11.2017