C***** D****
ReclamantC***** D**** P* C***** M****
ReclamantS* C******** S* V*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C***** D****, ridicată de către instanţă din oficiu. Respinge cererea formulată de reclamantul C***** D****, în contradictoriu cu pârâta S.C. COMCEREAL S.A., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.09.2018.
Hotarare 1788/2018 din 19.09.2018Amână pronunţarea la 19.09.2018, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2018Repune pe rol cauza. Stabileşte termen de judecată la data de 14.09.2018, pentru când vor fi citate părţile, reclamantul cu menţiunea că are obligaţia de a indica în scris toţi moştenitorii acceptanţi ai moştenirii defunctului COŞERU Mihai, de a depune la dosarul cauzei înscrisuri care să dovedească calitatea sa de moştenitor acceptant al succesiunii defunctului COŞERU Mihai, precum şi copie de pe contractul de arendare înregistrat la C.L. Albeşti sub nr. 418 din data de 15.05.2014, sub sancţiunea suspendării cauzei în conformitate cu disp. art. 242 alin.1 C.p.c. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.07.2018.
Incheiere de sedinta din 05.07.2018Amână pronunţarea la data de 05.07.2018, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2018Amână pronunţarea la data de 21.06.2018, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2018Acordă termen pentru a se face adresă pârâtei.
Incheiere de sedinta din 04.05.2018Constată ca fiind îndeplinite obligaţiile puse în sarcina reclamantului prin adresa din data de 09.01.2018. Dispune comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâta S.C.“COMCEREAL“ Vaslui, cu menţiunea de a depune întâmpinare la cererea formulată, în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, conform disp. art. 208 alin. 2 C.proc.civ. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.02.2018.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018