S***** S*************** D*** A*** C* D******* F***************
ContestatorS******** S******* L* S***** A*** K*** R****** S*****
IntimatAdmite contestaţie la executare. Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 760/2017 aflat pe rolul BEJ Lumperdean Florin. Admite cererea formulată de contestator şi dispune întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare prin desfiinţarea măsurii popririi dispusă împotriva contestatorului în dosarul execuţional nr. 760/2017 aflat pe rolul BEJ Lumperdean Florin, precum şi prin punerea la dispoziţia contestatorului sau returnarea către acesta a oricăror sume de bani consemnate sau încasate ca urmare a acestei măsuri. Ia act de cererea contestatorului de renunţare la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării silite. Obligă intimatul să plătească contestatorului suma de 1082,11 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare cost fotocopiere dosar de executare - 82,11 lei şi onorariu avocaţial – 1000 lei. Dispune restituirea către contestator a taxei de timbru în cuantum de 1300 de lei, după rămânerea definitivă a prezentei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată azi, 25.01.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 395/2018 din 25.01.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 25.01.2018 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea din oficiu privind suspendarea judecăţii cauzei. Cu cale de atac odată cu fondul. Stabileşte termen la data de 16.01.2018, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2017.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 07.12.2017.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017