S* N****** S*
ReclamantP******* F****
PârâtAdmite cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamanta S* N****** S* în contradictoriu cu pârâta P******* F****, având ca obiect rezoluţiune contract promisiune de vânzare-cumpărare şi pretenţii. Dispune rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare, ce formează obiectul contractului nr. 542/11.09.2012. Obligă pârâta la restituirea sumei de 6580 lei achitată cu titlu de preţ al vânzării, precum şi la dobânda legală calculată din 20.07.2016 şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâta la achitarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 468 reprezentând taxa de timbru şi 833 lei onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.03.2019.
Hotarare 784/2019 din 15.03.2019având nevoie de timp pentru a delibera amână pronun?area la data de 15.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2019având nevoie de timp pentru a delibera amână pronun?area la data de 01.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2019având nevoie de timp pentru a delibera amână pronun?area la data de 14.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2019pune în vedere reclamantei să răspundă la excepţia lipsei calităţii de reprezentant având în vedere delegaţia depusă la dosar ce nu este conformă legisla?iei în vigoare
Incheiere de sedinta din 07.11.2018se va cita martorul lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 19.09.2018repune cauza pe rol; dispune citarea din oficiu a munitului Constantin Grigore Neculai
Incheiere de sedinta din 30.05.2018având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 30.05.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2018având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 24.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2018