S* B***** S* B*****
ReclamantS* D**** B***** S**
PârâtAdmite cererea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta SC BAMBUS SRL BÂRLAD în contradictoriu cu pârâta S* D**** B***** S**. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2836,69 lei reprezentând preţ al mărfii livrate şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,5% pe zi întârziere, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui. Prezenta hotărâre este executorie. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.04.2018.
Hotararecameraconsiliu237/2018 din 11.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 11.04.2018, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018