L****** T******
InculpatT****** R*****
Parte vătămatăT*** M****
Parte vătămatăD***** I*** V*****
Parte vătămatăÎn baza art.228 al. 1, art.229 al.l lit.d C.pen. condamnă pe inculpatul L.T, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare În baza art.66 alin.l lit.a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.l lit.c Cod penal. In baza art.65 alin.l şi 3 raportat la art.66 alin.l lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. în baza art.228 al.l, art.229 al.l lit.b şi d C.pen. condamnă pe inculpatul L.T, cu datele personale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare În baza art.66 alin.l lit.a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.l lit.c Cod penal. În baza art.65 alin.l şi 3 raportat la art.66 alin.l lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art.228 al.l, art.229 al.l lit.b şi d C.pen. condamnă pe inculpatul L.T, cu datele personale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare În baza art.66 alin.l lit.a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.l lit.c Cod penal. În baza art.65 alin.l şi 3 raportat la art.66 alin.l lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. In baza art.38 şi art.39 al.l lit.b C.pen. inculpatul urmeză să execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 1 an închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respective, 8 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de: 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare In baza art.45 al.3 lit.a C.pen. raportat la art.66 alin.l lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.l lit.c Cod penal. în baza art.45 al.5 C.pen. raportat la art.66 alin.l lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art.25 şi 397 NCPP obligă pe inculpatul L.T, să plătească suma de 200 lei, părţii civile T.M, reprezentţând contravaloarea borcanelor sustrase, nefiind recuperat prejudiciul şi constată faptul că, persoana vătămată Ţ.R.L, nu se constuituie parte civilă deşi prejudicial nu a fost recuperate iar persoana vătămată D.I.V, nu se constituie parte civilă în cauză, prejudicial fiind recuperat. În baza art.112 lit.e C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 200 lei reprezentând contravaloarea borcanelor sustrase şi nerecuperate de către persoana vătămată Ţ.R.L şi cu care acesta nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 272 C.pr.pen. dispune virarea din contul M.J. în contul B.A. Satu Mare a sumei de 260 lei, reprezentând onorariu pentru av.Stanca Crina, conform delegaţiei nr.349/2017deladosar. În baza art.274 alin.l C.proc.pen. obligă pe inculpatul L.T, la plata sumei de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotarare 806/2018 din 26.06.2018Amână pronunţarea la data de 26.06.2018, ora 14.30.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2018Amână pronunţarea la data de 21.06.2018, ora 14.30.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2018Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul la adresă şi prin afişare la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Amână cauza pentru a se repeta procedura de citare cu inculpatul la noile adrese indicate, cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.04.2018Amână cauza în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 15.03.2018În baza Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 03 din 2018 şi a dispoziţiilor art. 104 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti - Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 Decembrie 2015, ca urmare a desfiinţării completului C1p.