H******** J***
ReclamantP****** B*** R****** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul H******** J***, cu (domiciliul), în contradictoriu cu pârâta PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA, cu (sediul). Constată că are caracter abuziv art. 1.3 lit. a din Contractul de credit nr. 28000000000037890/15.10.2008 încheiat între reclamant şi pârâtă. Constată nulitatea absolută a clauzei abuzive mai sus menţionate şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1611 CHF percepută cu titlu de comision de acordare, la care se va aplica dobânda legală începând de la data încasării sumei de către pârâtă şi până la data restituirii efective. Ia act ca reclamantul va solicita cheltuieli judiciare pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 20 februarie 2018.
Hotarare 616/2018 din 20.02.2018Amână pronunţarea pentru data de 20.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2018