C**** (**** B***** D****
PetentÎn baza art. 587 alin. (1) C. pr. pen. rap. la art. 59 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat C**** (**** B***** D****, deţinut în Penitenciarul Spital Bucureşti – Jilava. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat Cozma Dănuţ din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1/D/2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 1/D/2013. I se atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Măsura dispusă se comunică şi administraţiei locului de deţinere. În baza 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) C. pr. pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, avocat Bîrsan Ciprian, în cuantum de 65 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.05.2017.
Hotarare 1238/2017 din 19.05.2017