B**** D**** E****
ReclamantU******* A************ T********** M********* T*********
PârâtC******** L**** A* M*********** T*********
PârâtP******* M*********** T*********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B**** D**** E**** în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al mun. Târgovişte şi Primarul mun. Târgovişte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B**** D**** E**** în contradictoriu cu pârâta U******* A************ T********** M********* T*********, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată astăzi, 18.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3860/2019 din 18.10.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 18.10.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2019Amână cauza la data de 11.10.2019 pentru a se lua cunoştinţă de completarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 06.09.2019Amână cauza la data de 06.09.2019 pentru a se depune raspuns în raport cu solicitarea instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.05.2019Amână cauza la data de 24.05.2019 pentru lipsă de apărare/pentrua se lua cunoştinţă de raportul de expertiză - completare.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019Amână cauza la data de 12.04.2019 pentru a se răspunde obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.02.2019Amână cauza la data de 08.02.2019 pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi răspunsurile la interogatoriul administrat.
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Amână cauza la data de 07.12.2018 pentru avizarea raportului OCPI Dâmboviţa, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018Amână cauza la data de 21.09.2018 pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 15.06.2018Trimite dosarul completului C5 Civil, iniţial învestit cu soluţionarea dosar 6642/315/2017, potrivit art. 107 ROI.
Rezolutietrimiterecompletinitial din 04.01.2018