S******* S* A*****
InculpatDosar nr. 1.089/866/2017 Dispune Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul Stănescu Andrei, ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. 1 şi 2 raportat la art. 215 şi art. 215 ind. 1 C. proc. pen., ia faţă de inculpatul Stănescu Andrei măsura controlului judiciar pentru o perioadă pe 60 de zile, începând cu data de 14.02.2017, până în data de 14.04.2017. În baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, Poliţia Municipiului Paşcani sau alte organe de urmărire penală, precum şi la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Paşcani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Paşcani decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de persoana vătămată Ivan Alin Constantin şi să nu comunice cu acesta direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 227 alin. 1 teza finală, dispune punerea în libertate a inculpatului. În baza art.275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Potrivit art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.02.2017, ora 15.35. Judecător de drepturi şi libertăţi Dan Marius Armaşu
Incheiere masuri preventive faza de UP 3/2017 din 14.02.2017