P********* C****** D**** G******
Parte civilăG******** M**** A***
InculpatT****** A***** - P****
InculpatI. În temeiul disp art. 193 alin 2 cod penal raportat la 396 alin 2 Cod procedura penală instanţa condamnă pe inculpatul GHEORGHIU MIHAI ALEX, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în dauna persoanei vătămate Pentelescu Chelsoi Danut la pedeapsa închisorii de 6 luni. În temeiul disp art. 234 alin 1 lit d) rap la 233 cod penal şi 396 alin 2 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul G******** M**** A*** (cu datele mai sus) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza disp art.67 rap la art. 66 lit a) b) şi d) cod penal va interzice inculpatului pe o durată de 3 ani: dreptul de a fii ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege care se vor executa în condiţiile prevăzute de art 68 alin 1 lit c) cod penal. În baza disp art. 65 alin 1 va interzice ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de dis part 66 lit a) b) şi d) pe durata executării pedepsei. Conform disp art 38 cod penal constată că cele două fapte au fost săvârşite în concurs şi prin raportare la dis part 39 alin 1 lit b) contopeşte cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul disp art 45 alin 2 cod penal pedepsele complementare stabilite se aplică alături de pedeapsa principală. În temeiul disp art 45 alin 5 cod penal pedepsele accesorii se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Conform dis part. 72 cod penal deduce perioada în care inculpatul a fost reţinut 24 de ore prin Ordonanţa organelor de poliţie judiciară din 15.05.2017 ora 22.15 respectiv până la data de 16.05.2017 ora 22.15. Deduce perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv şi arestat la domiciliu din data de 16 mai 2017 până la data de 14.03.2018. În baza disp art 399 rap la 241 alin 1 lit c) Cpp măsura preventivă a controlului judiciar luată prin Încheierea penală 76/2018 a Tribunalului Suceava va înceta pentru inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii. II. În temeiul disp art. 193 alin 2 cod penal raportat la 396 alin 2 Cod procedura penală instanţa condamnă pe inculpatul TOCACIU ANDREI-PETRU, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în dauna persoanei vătămate Pentelescu Chelsoi Danut la pedeapsa închisorii de 6 luni. În temeiul disp art. 234 alin 1 lit d) rap la 233 cod penal şi 396 alin 2 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul TOCACIU ANDREI PETRU (cu datele de mai sus) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza disp art.67 rap la art. 66 lit a) b) şi d) cod penal va interzice inculpatului pe o durată de 3 ani: dreptul de a fii ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege care se vor executa în condiţiile prevăzute de art 68 alin 1 lit c) cod penal. În baza disp art. 65 alin 1 va interzice ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de dis part 66 lit a) b) şi d) pe durata executării pedepsei. Conform disp art 38 cod penal constată că cele două fapte au fost săvârşite în concurs şi prin raportare la dis part 39 alin 1 lit b) contopeşte cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul disp art 45 alin 2 cod penal pedepsele complementare stabilite se aplică alături de pedeapsa principală. În temeiul disp art 45 alin 5 cod penal pedepsele accesorii se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că faptele au fost săvârşite în termenul de încercare atât al sentinţei penale 140/2015 definitivă la 23.09.2015 dată în dosarul 901/334/2015 al Judecătoriei Vatra Dornei cât şi în termenul de încercare al sentinţei penale 153/23.09.2015 definitivă în 7.10.2015 dată în dosarul 900/334/2015 al Judecătoriei Vatra Dornei. Constată că fapta de furt calificat pentru care instanţa a aplicat prin sentinţa penală nr. 140/2015, 10 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei a fost săvârşită în concurs cu faptele reţinute prin sentinţa penală nr. 153/23.09.2015. În temeiul disp art 89 cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 140/2015 a Judecătoriei Vatra Dornei dată în dosarul 901/334/2015 definitivă prin neapelare în 23.09.2015. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată prin SP 153/2015 din 23.09.2015 a Judecătoriei Vatra Dornei rămasă definitivă la 7.10.2015 şi repune în individualitatea lor pedepsele stabilite: - pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Tulburarea ordinii şi liniştii publice”; - pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Lovirea sau alte violenţe”; - pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Ameninţare; În baza disp art 40 alin 2 cod penal raportat la disp art 39 alin 1 lit b) aplică pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 12 luni şi 10 zile adică un 1 an şi 10 zile închisoare. Păstrează menţiunea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa recalculată, rezultantă de 1 an şi 10 zile închisoare pe termenul de 2 ani încercare, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinţei 140/2015 adică 23.09.2015. Constată că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar au fost săvârşite în termenul de încercare de 2 ani şi în temeiul disp art 96 alin 4 revocă suspendarea executării pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 153/23.09.2015 a Judecătoriei Vatra Dornei definitivă la 7.10.2015. Constată că între faptele deduse judecăţii şi pedeapsa din SP 153/2015 23.09.2015 a Judecătoriei Vatra Dornei rămasă definitivă la 7.10.2015 există stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul disp art 43 alin 2 adaugă pedeapsa de 3 ani şi 2 luni la pedeapsa de 1 an îi 10 zile, având o pedeapsă finală de 4 ani, 2 luni şi 10 zile închisoare în regim de detenţie. În temeiul disp art 45 alin 2 lit b) aplică măsurile complementare prev de art 66 lit a) b) şi d) care se vor executa conform dis part 68 cod penal. În temeiul dis part 45 alin 3 aplică alături de pedeapsa principală măsurile accesorii art 66 lit a) b) şi d) pe durata executării pedepsei. În temeiul dis part. 72 cod penal, deduce perioada de 24 de ore cât a fost reţinut inculpatul din 15.05.2017 ora 21.30 până la 16.05.2017 ora 21.30. În temeiul dis part. 72 cod penal, deduce perioada în care inculpatul a fost sub măsura arestării preventive şi apoi a arestului la domiciliu respectiv din data de 16.05.2017 până la 14.03.2018. În baza disp art 399 rap la 241 alin 1 lit c) Cpp măsura preventivă a controlului judiciar luată prin Încheierea penală 76/2018 a Tribunalului Suceava va înceta pentru inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii. III. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală şi art. 25 alin.1 Cod de procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Chelsoi Pentelescu Danut şi obligă inculpaţii în solidar să achite acestuia suma de 180 lei Stabileşte onorariu avocaţi din oficiu: 720 lei avocat Gorea Ariadna (del nr. 1509/2017) şi 720 lei avocat Buzilă Gabriel Vasile (del nr.1510/2017) pentru faza de urmărire penală şi 330 lei avocat Hrib Ancuţa (del nr.1538/2017) şi 330 lei avocat Mustea Raluca (del nr. 1540/2017) (f.23-24) ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272, 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 800 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2018 în şedinţă publică.
Hotarare 46/2018 din 04.04.2018Amână pronunţarea la 4.04.2018. Pronunţată în şedinţa publică din 21.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen pentru citarea martorilor lipsă la acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Amână cauza la 7.03.2018 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen pentru administrarea probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 06.12.2017Amână cauza la 6.12.2017 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen pentru administrarea probei cu martorii încuviinţaţi la termenul anterior;
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen pentru administrarea probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 23.08.2017Amână cauza la 23.08.2017 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 14.07.2017