Dosar 10915/325/2017 din 05.05.2017

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10915/325/2017
Data dosar:
05.05.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Soluţionare

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul S**** A**** A*****, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C. pen. În baza art. 67 alin. 1, art. 66 alin. 1, art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la data executării pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea judecată prin S.P. nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 161/A/12.02.2015 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani 8 luni şi 15 zile închisoare aplicată prin S.P. nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 161/A/12.02.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: - 1 (un) an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din data de 12.03.-16.03.2014), cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. - 1 (un) an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din data de 21/22.06.2014), cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. - 1 (un) an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din data de 10.06.-15.06.2014), cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. - 1 (un) an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din data de 17.06.-22.06.2014), cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. - 1 (un) an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din data de 23/24.06.2014), cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. -2 ani şi 6 luni măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, aplicată prin S.P. nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara ca urmare a înlocuirii pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 387/21.12.2010 a Judecătoriei Sânnicolau Mare. Menţine revocarea beneficiului suspendării executării sub supraveghere a pedepsei dispusă prin S.P. nr. 387/21.12.2010 a Judecătoriei Sânnicolau Mare. În baza art. 40 alin. 1 C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C. pen şi art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen, contopeşte pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu cele 5 pedepse de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicate prin S.P. nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 161/A/12.02.2015 a Curţii de Apel Timişoara, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse (2 ani şi 9 luni închisoare), în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 129 alin. 2 C. pen. aplică pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare pe care o majorează cu 1 din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ pe perioada de 2 ani şi 6 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani, 1 lună şi 15 zile închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) CP, art. 67 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. c C. pen., după executarea pedepsei. În baza art. 45 alin. 4 C.pen scade din durata pedepsei complementare aplicate în prezenta cauză partea din pedeapsa complementară executată de la data de 27.03.2018 la zi. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 404 alin. 4 C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul S**** A**** A***** durata arestului preventiv din 05.02.2010 până la 08.09.2010, precum şi a reţinerii, a arestului preventiv şi a perioadei executate în baza S.P. nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 161/A/12.02.2015 a Curţii de Apel Timişoara de la 28.06.2014 la 27.03.2018. În baza art. 22 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 C. civ. şi art. 1381 C. civ. ia act de renunţarea la pretenţiile civile ale părţii civile Bărbuşiu (fostă Cărăbaş) Bianca, constatând că prejudiciul a fost achitat în integralitate. Ia act că persoana vătămată C****** A** T******, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 20 C. proc. pen., respinge ca tardivă constituirea de parte civilă a S*** T**** G*** S*****, cu sediul în Timişoara, b-dul Eroilor de la Tisa, nr. 6, jud. Timiş. În temeiul art.274 alin.1 C. proc. pen. dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1400 de lei (700 lei- sumă aferentă urmăririi penale iar 700 lei aferentă camerei preliminare şi a judecăţii), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin.1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 520 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile MJ către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.10.2018.

    Hotarare 4911/2018 din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 28.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la termenul din 12.10.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2018
  • Sedinta din data de 13.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 28.09.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2018
  • Sedinta din data de 07.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2018
  • Sedinta din data de 10.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu partea civilă

    Incheiere de sedinta din 10.05.2018
  • Sedinta din data de 26.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru solicitarea de relaţii de a penitenciar, cu privire la inculpat, precum şi înaintarea fişei de cazier judiciar.

    Incheiere de sedinta din 26.04.2018
  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru ca părţile să precizeze dacă au soluţionat litigiul.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2018
  • Sedinta din data de 15.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru discutarea unei eventuale împăcări.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2018
  • Sedinta din data de 18.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru asigurarea continuităţii completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2018
  • Sedinta din data de 16.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru precizarea pretenţiilor civile, conform disp.art. 20 C.p.p.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2017
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2017
  • Sedinta din data de 21.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Penttru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD