A******** C*** S****** P** T****
PetentAdmite cererea având ca obiect modificare acte constitutive formulată de către petenta ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV PRO TIMIŞ. Prin actul adiţional nr. 1 atestat sub nr. 66/26.04.2017 de av. Chirici Iulia Viviana din Baroul Mehedinţi, au fost aduse modificări statutului asociaţiei, precum cele referitoare la emblema şi culorile asociaţiei, obiectivele asociaţiei, regimul de disciplină, recompense şi sancţiuni şi altele. Modificările astfel survenite vor fi înscrise în Registrul asociaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.05.2017.
6022/2017 din 11.05.2017