A******** ,******* - P***
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia ,,LINGUA – PRO” Botoşani. Ia act de dizolvarea Asociaţiei ,,LINGUA – PRO” Botoşani, în baza în baza procesului verbal din data de 09 iunie 2017 al Adunării Generale a Asociaţiei ,,LINGUA – PRO” Botoşani şi a Hotărârii nr. 1 din data 09 iunie 2017 a adunării generale a asociaţiei, atestate de avocat Simona Bosovici, sub nr. 1, respectiv nr. 2 din data de 09 iunie 2017. În temeiul art. 61 alin (2) din O.G. nr. 26/2000, încuviinţează decizia adunării generale a asociaţiei privind numirea prin hotărâre a lichidatorului, în persoana doamnei Bordianu Liliana. Dispune înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor al Judecătoriei Botoşani a menţiunilor cu privire la decizia de dizolvare şi la desemnarea lichidatorului. În temeiul art. 61 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, mandatul consiliului director va înceta o dată cu numirea lichidatorului. Lichidatorul are obligaţia îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de art. 62-71 din O.G. nr. 26/2000. Prezenta se va afişa în extras la sediul instanţei şi al primăriei pe raza căreia îşi are sediul asociaţia, urmând a se publica de către petentă şi în Monitorul Oficial al României. Executorie. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15 iunie 2017.
Hotarare 3007/2017 din 15.06.2017