P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantŢ**** C*************
Intimat InculpatÎn baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B****, împotriva sentinţei penale nr. 191 din 20.12.2016, pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul 1096/188/2016. Desfiinţează în parte sentinţa, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: Condamnă inculpatul Ţepeş Claudiu Adrian , cu date cunoscute, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prev de art. 336 al.1 cu aplic art. 396 al.10 C.p.p. la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Bicaz Chei, jud.Neamţ, Administraţie publică locală - Lucrări de igienizare a localită?ii ?i între?inere spa?ii verzi, lucrări de între?inere paji?ti comunale - o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat din apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.05.2017.
Hotarare 607/2017 din 16.05.2017