V****** P***
IntimatS******** D* P********* M********
PetentÎn baza art. 582 alin. 1 C. proc. pen. şi art. 96 alin. 2 C. pen., respinge ca nefondată sesizarea Serviciului de Probaţiune Mehedinţi cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului V****** P***. Menţine dispoziţia referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită inculpatului V****** P***, prin sentinţa penală nr. 2124/30.10.2015 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 15784/225/2014, definitivă prin neapelare la 17.11.2015. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.12.2017, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Hotarare 1794/2017 din 13.12.2017Pentru probatoriu,acordă termen la 13.12.2017.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intimatul, acordă termen la data de 01.11.2017 ora 11:00, pentru când petentul are termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 04.10.2017