S* G****** R******** S**
ReclamantO****** C***********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY SRL, în contradictoriu cu pârâtul Oprisor Cristian Ion, Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 449,69 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate pârâtului, a sumei de 55,28 lei, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere, precum şi a dobânzii legale, calculată raportat la suma reprezentată de contravaloarea serviciilor prestate (449,69 lei), începând cu data de 27.04.2016 şi până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.05.2017.
3011/2017 din 31.05.2017Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 31.05.2017, pentru când pune în vedere părţilor să îşi exprime poziţia procesuală până la următorul termen de judecată cu privire la conformitatea art. 1.16 alin. 1 din contractul încheiat între Orange România Sa şi pârât (clauze contractuale de bază), prin care a fost stabilită o taxă de reziliere egală cu valoarea abonamentului, înmulţit cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, cu prev. Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002 şi cu prev. Legii nr. 296/2004. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.05.2017.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 10.05.2017, pentru când încuviinţează citarea pârâtei prin publicitate, sens în care se va cita aceasta prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei şi de la ultimul domiciliu cunoscut. Numeşte în cauză în calitate de curator special pe domnul avocat Crăciunesc Ciprian, pentru reprezentarea intereselor pârâtei. Fixează remuneraţia provizorie pentru curatorul special numit în cauză în sumă de 150 lei. Stabileşte ca avansarea remuneraţii provizorii pentru curator să se facă de către reclamant sens în care se va emite adresă reclamantului prin care i se va solicita să achite în contul RO 55 RNCB 0160 0270 8225 0013 deschis la BCR Deva, suma de 150 lei reprezentând remuneraţie provizorie pentru curatorul special numit în cauză până la următorul termen de judecată. Se va emite adresă către Baroul Hunedoara pentru comunicarea unei copii de pe încheierea de şedinţă prin care curatorul a fost numit în cauză şi s-a stabilit remuneraţia provizorie. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5.04.2017.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017