P******* M*********** C********
ReclamantF****** N******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul . Obligă pe pârât să desfiinţeze, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, lucrările de construcţie realizate fără autorizaţie de construire, astfel cum au fost identificate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.71487/19.05.2014 emis de reclamant, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Autorizează reclamantul ca, în caz de neîndeplinire de către pârât, în termenul stabilit de instanţă în acest scop, a sus-menţionatei obligaţii de a face, să procedeze, pe cheltuiala pârâtului, la aducerea la îndeplinire a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei edificate nelegal stabilite prin prezenta hotărâre. Obligă pe pârât la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Constanţa. Pronunţată astăzi, 28.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9279/2020 din 28.10.2020Amână pronunţarea la data de 28 octombrie 2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 14 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020Amână pronunţarea la data de 14 octombrie 2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 1 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020Suspendat de drept în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr.195/2020
Incheiere suspendare din 14.05.2020În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. suspendă judecarea cererii privind pe contestatoarea , în contradictoriu cu intimatii , până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 27425/212/2017. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Recursul se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, astăzi, 31.01.2019.
Incheiere suspendare din 31.01.2019Pentru ataşarea dosarului 27425/212/2017
Incheiere de sedinta din 08.11.2018pentru ataşarea dosar 27425/212/2017.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Pentru ca pârâtul să facă dovada intrării în legalitate.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018efectuare adresă OCPI+ ataşare dosar 27425/212/2017
Incheiere de sedinta din 27.03.2018pentru intrare in legalitate
Incheiere de sedinta din 16.01.2018pentru intrare in legalitate
Incheiere de sedinta din 17.10.2017solicitarea apărătorului de a pregăti apărarea
Incheiere de sedinta din 05.09.2017