C*** D* A***** R******* A P************ A***
ReclamantO**** D*****
PârâtO**** D****
PârâtO**** C****
PârâtRespinge excepţiile invocate de către pârâţi, prin întâmpinare. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta C*** D* A***** R******* A P************ A***, în contradictoriu cu pârâţii O**** D*****, O**** D**** şi O**** C****, având ca obiect obligaţie de a face, şi în consecinţă: Obligă pârâţii la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantei a autovehiculului marca DACIA 1304, cu număr de înmatriculare AR-04-ZIS, nr. de identificare UU1D26101N0038597 din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad din cadrul Instituţiei Prefectului Arad, iar în caz de refuz autorizează reclamanta la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantei, în temeiul prezentei hotărâri, fără îndeplinirea altor formalităţi. Respinge, în rest, cererea reclamantei, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 10 noiembrie 2017.
Hotarare 5490/2017 din 10.11.2017T:10.11.2017 pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei să efectueze demersuri în vederea radierii auto de la A.F.P. Arad
Incheiere de sedinta din 06.10.2017