C**** G* G*** I****
InculpatÎn baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1660/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, privind pe inculpatul C G-I, împotriva sa nedesfăşurându-se un alt proces penal, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută de art. 335 al. 2 teza a III-a Cod penal; conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal; totul cu aplicarea art. 38 al. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C G-I. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.12.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara3903/2017 din 22.12.2017