S* E* C********* S**
ReclamantS***** Q******* S*** L********* J******* A* S* B******* S**
PârâtRespinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de ES CONSULTING SRL în contradictoriu cu debitoarea BACPREST SRL prin lichidator judiciar SIERRA QUADRANT SPRL având ca obiect ordonanţă preşedinţială – suspendare provizorie a executării procesului-verbal de licitaţie nr. SQ0514/007/08.02.2017 până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 21 alin. 4 din Legea 85/2006, aferentă contestaţiei 3063/110/2013/a5. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, hotărârea prezentă fiind dată după citarea părţilor, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Tribunalului Bacău – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi. 21.03.2017.
Hotarare 229/2017 din 21.03.2017PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE In temeiul art. 200 2 Cod procedura civila raportat la art. 998 cu referire la art. 21 alin 4 din L.85/2006, modificata. Admite excepţia necompetentei funcţionale a Completului C7u, invocată din oficiu. Trimite dosarul de faţă privind cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta S* E* C********* S** BACAU în contradictoriu cu pârâta Sierra Quadrant SPRL Bacau completului CF3 condus de d-na judecător Angelica Costea. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2017
Incheiere finala dezinvestire din 13.03.2017