P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantH******** B****** O**** A******
Intimat InculpatS***** D******
Apelant Parte civilăM***** A******** G******** p*** S***** D******
Apelant Parte civilăP******* L***** V******** p*** S***** D******
Apelant Parte civilăAdmite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, părţile civile S***** D****** şi Mocanu Alexandra Georgiana, Poşomică Larisa Valentina şi Poşomică Rareş Constantin, cei trei prin reprezentant S***** D******, şi asiguratorul Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A., împotriva sentinţei penale nr. 2755 pronunţată la 5 decembrie 2016 de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului H******** B****** O**** A******, de la 1 (un) an şi 4 luni închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art.192 alin.2 C.p. cu aplic art. 396 alin.10 C.p.p. În baza art. 91 Cod penal raportat la art. 92 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Proba?iune de pe lângă Tribunalul Ilfov la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea lor; - să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei si orice deplasare care depă?e?te 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informa?ii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor lor de existenţă; În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă pe inculpat să presteze o munca neremunerata în folosul comunită?ii, respective la SC ECOVOL SA Voluntari sau Direcţia de Asistenţă Educaţională Voluntari, pe o perioada de 60 zile. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 96 Cod penal atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea si va dispune executarea pedepsei. Majorează cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale pentru părţile civile, astfel: - pentru părţile civile minore Mocanu Alexandra Georgiana, Poşomică Larisa Valentina şi Poşomică Rareş Constantin, de la câte 70.000 lei, la câte 90.000 lei; - pentru partea civilă S***** D****** de la 50.000 lei, la 70.000 lei. Înlătură obligarea apelantei Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A de al plata în solidar cu inculpatul a cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca acestea să fie suportate numai de inculpat. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile Mocanu Constantin, Mocanu Viorica şi Mocanu Marian, împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe apelanţii părţi civile Mocanu Constantin, Mocanu Viorica şi Mocanu Marian la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 martie 2017.
Hotarare 363/2017 din 20.03.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20 MARTIE 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului asigurator, acordă termen la 15.03.2017, sala 1, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 14.02.2017