C**** I****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 59 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 Cod penal admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind persoana condamnată C. I., aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea pentru prevenirea criminalităţii organizate, aplicată prin sentinţa penală nr. 300/2014 de către Tribunalul Bihor. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 417/2014/2015 emis de Tribunalul Bihor, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 vechiul Cod penal. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Roca Raluca, conform delegaţiei nr. 1488/27.10.2017. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 2509/2017 din 31.10.2017Amână pronunţarea în cauză pentru data de 31.10.2017, sala 111, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2017