T**** G*******
InculpatSent. pen. nr.1173/11.12.2017.În temeiul art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul T**** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen. cu aplicarea 396 al. 10 C. pr. pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 66 al. 1 lit. „a” şi „b” C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 al. 1 raportat la art. 66 al. 1 lit. „a” şi „b” C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 83 C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. coroborat cu art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sent. pen. nr. 174/26.06.2012 pronunţată în dos. nr. 732/336/2012 al Judecătoriei Vişeu de Sus , definitivă prin nerecurare la data de 11.07.2012, inculpatul urmând să execute cumulat pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 al. 1, art. 66 al. 1 lit. „a” şi „b” C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 45 al. 1 şi 5, art. 65 al. 1 raportat la art. 66 al. 1 lit. „a” şi „b” C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 al. 4 lit. „a” C. pr. pen., art. 72 C. pen., deduce din pedeapsă durata reţinerii, începând cu 02.05.2014 până la data de 03.05.2014. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a C. pr. pen., suma de 260 lei reprezentând onorariu avocaţial pentru av. Timiş Vasilea, numită din oficiu, se va suporta de către stat şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 decembrie 2017.
Hotarare 1173/2017 din 11.12.2017Amână pronunţarea la data de 11.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul, din oficiu, al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 07 decembrie 2017, pentru când vor fi citaţi martorii propuşi prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 02.11.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi amână cauza la data de 02.11.2017 pentru când se va cita acesta cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Amână cauza la 19.10.2017 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017