S* F*** C***** S**
ReclamantD S**** V******** A*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. 11184/245/2017, formulată de creditoarea SC FIRE CREDIT S.R.L. (date), în contradictoriu cu debitorul D’SOUZA VALENTINA ANGELICA, (date). Obligă pe pârâtă să plătească creditoarei-reclamante, suma de 2689,80 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunica?ii prestate şi neachitate, contravaloare penalită?i de întârziere, calculate conform contractului de către creditorul cedent ?i contravaloare . Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei, reprezentând justă despăgubire pentru încetarea prematură a contractului, precum ?i la plata sumei de 2801,80 lei, reprezentând penalită?i de întârziere care nu au fost calculate ?i facturate de către creditorul cesionar, ca neîntemeiate. Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.11.2017.
Hotarare 2233/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea la 29.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2017Amână pronunţarea la 24.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2017