B**** P** I* O***** A****
PetentRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul-petent Bălan Pop Ovidiu, , aflat în Penitenciarul Baia Mare. În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală fixează un termen de 1 lună de la data împlinirii fracţiunii prevăzută de art. 100 şi următoarele Cod penal, începând cu care cererea poate fi reînnoită. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Suma de 130 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Moţoc Andrada. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2017.
Hotarare 3476/2017 din 20.11.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 20.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2017