V****** R****
CondamnatÎn baza art. 43 alin. 3 C. proc. pen., reuneşte cauza ce formează obiectul dosarului nr. 11625/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la prezenta cauză. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de liberare condiţionată privind pe V****** R****, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Constată că prin s.p. nr. 192/09.02.2017 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin d.p. nr.104/07.03.2017 a Tribunalului Mehedinţi s-a respins o cerere similară a petentului condamnat, fiind fixat termen 07.11.2017, după expirarea căruia poate fi formulată propunere sau cerere de liberare condiţionată. Obligă petentul la plata sumei de 250 lei cu titlul de cheltuieli judiciare statului, urmând ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocat din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.10.2017, la sediul instanţei.
Hotarare 1113/2017 din 09.10.2017