V**** I**
InculpatSP 2154/2017 Admite cererea inculpatului V**** I**, privind judecarea sa conform procedurii prev. de art. 375 C.p.p . rap. la art. 374 C.p.p. În baza art.336 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p, condamnă inculpatul, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 91 C. penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b C.p., impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei Comunei Leleşti, sau Şcolii Gimnaziale „ Ion Grigoroiu”, din aceeaşi localitate. În baza art. 96 Cod penal cu referire la art.404 alin. 2 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere. Obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,01.11.2017.
Hotarare 2154/2017 din 01.11.2017stabileşte termen pentru pronunţare la 01.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017ACORDĂ UN NOU TERMEN ÎN VEDEREA PREGĂTIRII APĂRĂRII
Incheiere de sedinta din 10.10.2017ACORDA UN NOU TERMEN AVÂND ÎN VEDERE CEREREA DE AMÂNARE FORMULATĂ DE INCULPAT
Incheiere de sedinta din 19.09.2017