C******* V*****
ReclamantA******* V********
ReclamantC*** P****
ReclamantB***** G*******
ReclamantB****** A****
ReclamantAdmite sesizarea din oficiu. În temeiul dispoziţiilor art. 442 Cod pr. civ., dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr.806/CA din 16.10.2017 pronunţată în dosarul nr.1125/89/2017 a Tribunalului Vaslui, în sensul că în loc de ,, Instanţa constituită din : Preşedinte Oana-Mihaela Vieru ”, se va citi ,,Instanţa constituită din: Preşedinte Iolanda-Mihaela Pascaru”. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanţă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.11.2017Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Comunei Micleşti si respinge acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii C******* V*****, A******* V********, C*** P****, B***** G*******, BĂRBOSU ALINA, SABADAC MIHAELA, SABADAC GABRIEL, SANDU ALIN CONSTANTIN, CHISCOP GHEORGHE CIPRIAN,în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL COMUNEI MICLEŞTI, intervenienţi forţaţi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA MICLEŞTI ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile care se depune la prezenta instanţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2017.
Hotarare 806/2017 din 16.10.2017având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea la 16 octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2017ptr. citat în cauză în calitate de pârâtă UAT- Comuna Micleşti în condiţiile art. 78 al. 2 Cod pr. civilă şi art. 16 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
Incheiere de sedinta din 11.09.2017ptr. ca părţile să-şi exprime poziţia cu privire la introducerea din oficiu în cauză în calitate de pârâtă a UAT- Micleşti
Incheiere de sedinta din 19.06.2017