P****** L*****
InculpatÎn baza art. 346 al.1 Cpp, constată competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul P****** L*****, trimis în judecată sub aspectul săvâr?irii infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", prevăzută şi pedepsită de art. 336 alineatul 1 din Codul penal. Suma de 260 lei reprezentând onorariul pentru avocat Mîndreci Daniel, desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 3005 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 04.10.2017 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Termenul pentru judecata în fond va fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, când se va dispune şi emiterea unei adrese către Baroul Mehedinţi pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat cu menţiunea că avocatul din oficiu Mîndreci Daniel a asigurat asistenţă judiciară obligatorie inculpatului în procedura de cameră preliminară. În baza art. 347 alin. 1 C. proc. pen., cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.11.2017, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheierefinalacamerapreliminara1055/2017 din 08.11.2017