R**** V* C******* A*****
PetentRespinge propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul R.C.A. fost deţinut în Penitenciarul Baia Mare, domiciliat în -, ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Anicăi Răzvan şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2017.
Hotarare 3530/2017 din 22.11.2017