E*** E****** M******* S*
IntimatC********* Z****** D****
ApelantÎndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 3284, pronunţată la data de 27 iunie 2018 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. 11283/300/2017, în sensul că decizia este definitivă, aşa cum s-a indicat în minută, iar nu supusă căii de atac a recursului, cum greşit s-a notat în dispozitiv. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iulie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.07.2018Admite cererea de apel. Schimbă în parte sentinţa pronunţată de prima instanţă în sensul în care: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Respinge ca devenită fără obiect acţiunea cu privire la suma de 300 lei, achitată la 14.06.2017. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4111,62 lei cu titlul de contravaloare facturi restante şi menţine restul dispoziţiilor primei instanţe. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, proporţionale motivelor de apel admise, respectiv la plata în favoarea apelantei a sumei de 20 lei taxă de timbru. Definitivă Pronunţată astăzi, 27 iunie 2018 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3284/2018 din 27.06.2018Amână pronunţarea pentru termenul din data de 27 iunie 2018, pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 13 iunie 2018, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2018