Dosar 11289/325/2017 din 09.05.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11289/325/2017
Data dosar:
09.05.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.07.2017 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta TOTAL PROTECT SRL în contradictoriu cu PANI PRODLEX SRL-D, având ca obiect cerere de valoare redusă, sens in care: Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 483,6 lei, reprezentând c/val facturilor fiscale emise în baza contractului de prestări servicii nr. 126/19 ianuarie 2014, actului adiţional nr. 1 la acesta încheiat de părţi, precum şi penalităţile de întârziere de 0,5%/zi de întârziere, conform art. 4 din contract, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pe pârât sa-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 50 lei. Respinge restul pretenţiilor privind cheltuielile de judecată în cuantum de 238 lei. Executorie. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Timiş. Pronuntata in sedinta publica din data de 31 iulie 2017.

    Hotararecameraconsiliu9486/2017 din 31.07.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD