M******* M*****
CondamnatAdmite cererea.
Incheiere indreptare eroare materiala ÎNCHEIERE ÎNDREPTARE EROARE MATERIALĂ din 03.11.2017În baza art. 587 alin.1 CPP rap.la art.59 c.pen. de la 1968 şi art. 55 ind. 1 din Lg. 254/2013,modificată prin L169/2017 admite Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate,în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul M.M. în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 55/2016, emis de Judecătoria Şimleul Silvaniei, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 60/2016 a Judecătoriei Şimleul Silvaniei, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 61 Cod penal din 1968. În baza art. 272 al.1 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Chiorean Lavinia, cu delegaţia nr.1563/2017, la dosar.
Hotarare 2567/2017 din 02.11.2017