Dosar 1137/45/2017 din 18.12.2017

traficul de influenţă (art.291 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1137/45/2017
Data dosar:
18.12.2017
Instanta:
Curtea de Apel Iași
Departament:
NCPP-Secţia penală şi pt cauze cu minori
Obiect:
traficul de influenţă (art.291 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.06.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I. În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul H****** N****** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pentru o durată de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată conform art. 68 alin. 1 lit. c din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce va fi executată conform art. 65 alin. 3 din Codul penal. În temeiul art. 38 alin. 1 din Codul penal, constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cele două infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 38 alin. 1 din Codul penal şi a art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, pentru care inculpatul H****** N****** a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 47/19.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 323/45/2018, definitivă prin decizia penală nr. 31/A/07.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. În temeiul art. 97 alin. 1 din Codul penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47/19.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 323/45/2018, definitivă prin decizia penală nr. 31/A/07.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi repune în individualitate pedepsele componente, astfel: - 2 ani şi 3 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 38 alin. 1 din Codul penal şi a art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală; - 2 ani şi 3 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 38 alin. 1 din Codul penal şi a art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală; - cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 1/3 din pedeapsa de 2 ani 3 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare. Constată că au fost aplicate inculpatului H****** N******, pe lângă pedepsele principale menţionate, pedepse complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani, şi pedepse accesorii cu acelaşi conţinut. În temeiul art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului H****** N****** pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celor două pedepse de câte 2 ani şi 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată conform art. 68 alin. 1 lit. c din Codul penal. În temeiul art. 45 alin. 4 din Codul penal, scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, parte din pedeapsa complementară executată, conform art. 68 alin.1 lit. b din Codul penal, de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 47/19.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 323/45/2018, respectiv 07.02.2019, până la data contopirii pedepselor principale. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din durata pedepsei rezultante de executat de 4 ani şi 6 luni închisoare durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 14.04.2018 la data de 14.05.2018, măsuri preventive dispuse în dosarul nr. 323/45/2018 al Curţii de Apel Iaşi. În temeiul art. 291 alin. 2 rap. la art. 112 alin. 1 lit. e din Codul penal, confiscă de la inculpatul H****** N****** suma de 3.050 lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c rap. la art. 249 alin. 1 din Codul de procedură penală, menţine măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa procurorului din data de 05.12.2017, în scopul executării măsurii confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de către inculpatul H****** N******, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice (unităţi bancare/instituţii publice/societăţi comerciale, etc.), până la concurenţa sumei de 3.050 de lei. În temeiul art. 249 alin. 1 şi alin. 5 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurilor asiguratorii (sechestru asigurator şi poprire), în scopul garantării executării cheltuielilor judiciare, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de către inculpatul H****** N******, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice (unităţi bancare/instituţii publice/societăţi comerciale, etc.), până la concurenţa sumei stabilite cu acest titlu prin prezenta hotărâre. Executorie, potrivit art. 397 alin. 4 din Codul de procedură penală, cu privire la luarea măsurilor asiguratorii. În temeiul art. 274 alin. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul H****** N****** la plata către stat a sumei de 3.300 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care: suma de 2.000 lei aferentă fazei de urmărire penală, suma de 200 lei aferentă fazei de cameră preliminară şi suma de 1.100 lei aferentă fazei de judecată în primă instanţă. În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma de 330 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H****** N******, în faza de cameră preliminară, av. Bălan Cornelia, potrivit delegaţiei nr. 432/10.01.2018, şi suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H****** N******, în faza de judecată, av. Bălan Cornelia, potrivit delegaţiei nr. 7765/15.11.2018, rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei. II. 1. În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul S******* D***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată conform art. 66 din Codul penal din 1969. În temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul S******* D***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată conform art. 66 din Codul penal din 1969. În temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, constată că cele două infracţiuni sunt concurente, contopeşte cele două pedepse de câte 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul S******* D***** să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. 3 din Codul penal din 1969, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art. 86 indice 1 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal din 1969, suspendă executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86 indice 2 din Codul penal din 1969. Pe durata termenului de încercare, inculpatul S******* D***** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, conform art. 86 indice 3 alin. 1 din Codul penal din 1969: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 indice 4 din Codul penal din 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 6 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 118 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969 confiscă de la inculpatul S******* D***** suma de 1.250 lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c rap. la art. 249 alin. 1 din Codul de procedură penală, menţine măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa procurorului din data de 05.12.2017, în scopul executării măsurii confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de către inculpatul S******* D*****, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice (unităţi bancare/instituţii publice/societăţi comerciale, etc.), până la concurenţa sumei de 1.250 de lei. În temeiul art. 249 alin. 1 şi alin. 5 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurilor asiguratorii (sechestru asigurator şi poprire), în scopul garantării executării cheltuielilor judiciare, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de către inculpatul S******* D*****, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice (unităţi bancare/instituţii publice/societăţi comerciale, etc.), până la concurenţa sumei stabilite cu acest titlu prin prezenta hotărâre. Executorie, potrivit art. 397 alin. 4 din Codul de procedură penală, cu privire la luarea măsurilor asiguratorii. În temeiul art. 274 alin. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul S******* D***** la plata către stat a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care: suma de 1.000 lei aferentă fazei de urmărire penală, suma de 400 lei aferentă fazei de cameră preliminară şi suma de 600 lei aferentă fazei de judecată în primă instanţă. În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma de 330 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S******* D*****, în faza de cameră preliminară, av. Barbaliu Cristina, potrivit delegaţiei nr. 433/10.01.2018, şi suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S******* D*****, în faza de judecată, av. Barbaliu Cristina, potrivit delegaţiei nr. 6929/16.10.2018, rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.06.2019.

    Hotarare 20/2019 din 27.06.2019
  • Sedinta din data de 13.06.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 27.06.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2019
  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 13.06.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 17.05.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 30.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2019
  • Sedinta din data de 16.05.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 17.05.2019, ora 08.30, faţă de cererea de amânare formulată de inculpatul S******* D*****, pentru a se formula concluzii cu privire la schimbarea încadrării juridice, legea penală mai favorabilă şi fondul cauzei.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2019
  • Sedinta din data de 02.05.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la 16.05.2019.

  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 11:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 02.05.2019, ora 09:00, în vederea audierii martorului Chiriac Andrei Nicolae şi pentru a fi pregătite concluziile pe fondul cauzei.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2019
  • Sedinta din data de 07.03.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 04.04.2019, ora 11:00, în vederea audierii martorilor Chiriac Andrei Nicolae şi Panainte Florin Vlad.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2019
  • Sedinta din data de 07.02.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    În temeiul art. 283 alin. 3 Cod procedură penală dispune sanc?ionarea cu amendă judiciară în cuantum de 700 de lei a martorului Negrescu Vasile. În temeiul art. 283 alin. 3 Cod procedură penală dispune sanc?ionarea cu amendă judiciară în cuantum de 500 de lei a martorului Panainte Andrei Lucian. Cu drept de cerere de anulare sau de reducere a cuantumului amenzii judiciare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de şedinţă, conform art. 284 alin. 2 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 07.03.2019, ora 09.00, pentru când se citează martorii Negrescu Vasile, Panainte Andrei Lucian, Panainte Florin Vlad, cu mandat de aducere, şi martorul Chiriac Andrei Nicolae.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2019
  • Sedinta din data de 10.01.2019 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 07.02.2019, pentru când se citează martorii Panainte Florin-Vlad, Panainte Andrei Lucian şi se emit mandate de aducere pe numele martorilor Dumitriu Andreia Raluca, Gavril Dorinel, Negrescu Vasile.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2019
  • Sedinta din data de 06.12.2018 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 10.01.2019, ora 09.00, în vederea audierii martorilor Gavril Dorinel, Radu Sorin Cătălin, Negrescu Vasile, Prelipcean Iustin şi Dumitriu Andreia Raluca.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2018
  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 06.12.2018, în vederea audierii martorilor Dumitriu Andreia Raluca, Drăghici Siminică , Barnoschi Stelian, Bulgaru Costel ?i Pricop Smărăndiţa-Constanţa.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 25.10.2018 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 08.11.2018, pentru când se vor cita martorii Drăghici Siminică şi Dumitriu Andreia Raluca.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2018
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    În temeiul art. 283 alin. 3 Cod procedură penală dispune sanc?ionarea cu amendă judiciară în cuantum de 1.500 de lei a domnului avocat Gust Bogdan. Cu drept de cerere de anulare sau de reducere a cuantumului amenzii judiciare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de şedinţă, conform art. 284 alin. 2 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 25.10.2018, pentru când inculpaţii au termen în cunoştinţă. Se emite adresă către Baroul Iaşi în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpatul S******* D*****.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2018
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Fond_8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.10.2018, ora 09:00, faţă de cererea inculpatului H****** N******, în vederea pregătirii apărării.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD