P**** I***
ReclamantP**** E********
ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P****** P*** D**** C*** N***** - A************ J******** A F********* P****** B****
PârâtAdmite excepţia netimbrării invocate de instanţă din oficiu. Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamanţii PALUŢ ELISABETA şi PALUŢ IOAN-decedat pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 12.04.2018.
Hotarare 2347/2018 din 12.04.2018În vederea deliberării şi pentru ca părţile să depună concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 12.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2018În vederea achitării taxei de timbru şi pentru a se indica moştenitorii defunctului P**** I***.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Admite în parte cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de către reclamanţii Paluţ Ioan şi Paluţ Elisabeta, în dosarul nr. 11397/271/2017 al Judecătoriei Oradea, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic. Dispune scutirea reclamanţilor de la plata a jumătate din taxa judiciară de timbru, în sumă totală de 6397 lei, datorată pentru soluţionarea cererii formulată în dosarul nr.11397/271/2017 al Judecătoriei Oradea şi ca o consecinţă a acestui fapt constată că, taxa judiciară datorată de către reclamanţi este în cuantum de 3198,5 lei. Pune în vedere reclamanţilor ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 3198,5 lei, în dosarul nr. 11397/271/2017 al Judecătoriei Oradea, sub sancţiunea anulării cererii Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, cale de atac care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 05.10.2017.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017pt a se depune nota de timbraj
Incheiere de sedinta din 07.09.2017