B********* I**
PetentSP 595/2018 Ia act de retragerea cererii de liberare condiţionată formulată de petentul B.I, , deţinut în Penitenciarul Bistriţa. În baza art. 275 CPP obligă petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 16.04.2018.
Hotarare 595/2018 din 16.04.2018- se va efectua adresă către Penitenciarul Gherla, raportat la faptul că petentul se află în executarea unui nou mandat de executare pedeapsă, pentru a se comunica dacă acesta a fost discutat în comisia de liberare condiţionată, în caz afirmativ să ne comunicaţi procesul verbal şi caracterizarea acestuia, iar în cazul în care nu a fost discutat, să ne comunicaţi situaţia juridică a acestuia, respectiv pedeapsa în executarea căreia se află, fracţiunea de pedeapsă executată, care este data propozabilă în vederea discutării în comisie. - se va cita petentul – condamnat Bărbulescu Ion de la Penitenciarul Gherla
Incheiere de sedinta din 12.03.2018se va efectua adresă către Tribunalul Bihor pentru a se înainta dosarul nr. 6675/111/2017 - se va cita petentul – condamnat Bărbulescu Ion de la Penitenciarul Gherla
Incheiere de sedinta din 26.02.2018- se va efectua adresă către Tribunalul Bistriţa Năsăud pentru a se înainta dosarul nr. 4408/112/2017 - se va cita petentul – condamnat Bărbulescu Ion de la Penitenciarul Gherla
Incheiere de sedinta din 29.01.2018