M******* S*****
Condamnattermen preschimbat la data de 21.09.2017.
În baza art.587 Cod procedura penala şi art.95 din Legea nr. 254/2013 admite propunerea Comisiei pentru liberare condiţionata din cadrul Penitenciarului Tg-Mureş ?i cererea petentului M******* S***** [dp], în prezent aflat în custodia Penitenciarului Tg-Mureş. În baza art.59 Cod penal 1968, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea MEPI nr. 167/2010 emis în baza sentin?ei penale nr. 141/2010 a Tribunalului Mure?, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani. Intervalul cuprins între data liberarii condiţionate şi 04.09.2021 constituie termen de definitivare a liberarii condiţionate. Atrage atenţia persoanei condamnate despre posibilitatea revocarii liberarii condiţionate, în cazul în care, în cursul termenului de definitivare, va mai comite noi infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (f.17), se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Mureş, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 22.09.2017.
Hotarare 895/2017 din 22.09.2017Stabileşte termen de pronunţare pentru data de 22.09.2017.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017