F**** T***
ReclamantI***** P****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul F**** T***, prin reprezentant convenţional-avocat Focia Alexandru şi pârâta I***** P****. Ia act de învoiala părţilor, denumită Tranzacţie, al cărui conţinut este următorul: „I. Părţile contractante: 1. F**** T*** , 2. I***** P****, părţi în procesul civil, dosar nr. 1155/244/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Husi, având ca obiect - succesiune, ieşire din indiviziune, în vederea stingerii acestui proces, a intervenit prezentul contract de tranzacţie, cu respectarea următoarelor clauze: II. OBIECTUL CONTRACTULUI Noi, părţile, suntem moştenitorii legali cu cote egale, de 1/2 fiecare ai părinţilor noştri, FOCEA GHEORGHE, cu ultimul domiciliu în sat Deleni, com. Hoceni, jud. Vaslui, decedat la data de 25.02.2004, conform certificatului de deces seria DR nr. 902870/ 26.02.2004 şi FOCEA MĂNDI?A, cu ultimul domiciliu în sat Deleni, com. Hoceni, jud. Vaslui, decedată la data de 11.04.2002, conform certificatului de deces seria DM nr. 989487/12.04.2002. Masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor şi supusă partajului în dosarul 1155/244/2017 se compune din : - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 3.500 m.p., tarla 64, parcela 1750/2, punct ”Cimitir”, cu vecinătă?ile : N-Cire? Natural Gheorghe, E-Oprea Siminică, S-Bostan Safta, V-DE1757, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 536 m.p., tarla 40, parcela 1253/12/1, punct ”Pîrlaz”, cu vecinătăţile : N-VH1253/10, E-Manolache Constantin, S-DS156, V-Balan Ion, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 20.000 m.p., tarla 95, parcela 2228/15, punct ”Dumbrava”, cu vecinătăţile : N-Macarie Aglaia, E-DE 1746, S-Balan Gheorghe, V-DE2227, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 4.068 m.p.(real măsurat 3.825 m.p.), tarla 40, parcela 1289/4, punct ”Chirvăsoaia”, cu vecinătă?ile : N-Popa Scarlat, E-Cu?bă Constantin, S-Balan Gheorghe, V-Balan Dumitru, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 5.000 m.p., tarla 95, parcela 2228/73, punct ”Dumbrava”, cu vecinătăţile : N-Foc?a Constantin, E-DE2227, S-Sîrbu Dumitru, V-DE2225, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 5.628 m.p., tarla 37, parcela 776/9/1, cu vecinătăţile : N-P 776/9 Rezervă Primărie, E-DE 701, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosin?ă vii hibride în suprafaţă de 2.520 m.p., tarla 65, parcela 1762/79, punct ”Săcăreni”, cu vecinătă?ile : N-Profir Neculai, E-DE 1758, S-Constantin DS 1768, V-Pa 774 Ocol Silvic, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă vii hibride în suprafaţă de 1.000 m.p., tarla 40, parcela 1253/12, punct ”Pîrlaz”, cu vecinătăţile : N-Bugeac Dumitru, E-Manolache Constantin, S-A 1253/12/1, V-Balan Ion, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă pădure în suprafaţă de 1.500 m.p., tarla 38, parcela 813/6, punct ”Pe deal”, cu vecinătăţile : N-Ple?u Alex, E-DE 799, S-Cire? Vasile, V-DE 815, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă pădure în suprafaţă de 7.500 m.p., tarla 38, parcela 801/48, punct ”Lintea”, cu vecinătăţile : N-Marin Gheorghe, E-Macarie Neculai, S-Marin Vasile, V-HC 693, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în intravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1.572 m.p., tarla 19, parcel,a 419, cu vecinătăţile : N-DS 414, E-Bugeac Casandra, S-Feraru Anica, V-Bostan Mălina, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în intravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă vii în suprafaţă de 1.104 m.p., tarla 19, parcela 420, cu vecinătăţile : N-DS 517, E-Bugeac Casandra, S-Feraru Anica, V-Bostan Mălina, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în intravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă curţi-construcţii în suprafaţă de 572 m.p., tarla 19, parcela 418, cu vecinătăţile : N-DS 414, E-Bugeac Casandra, S-Feraru Anica, V-Bostan Mălina, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 10.000 m.p., tarla 106, parcela 2291/44, punct ”Cî?la”, cu vecinătăţile : N-Filimon Vasile, E-P 2288 Ima?, S-Foc?a Dumitru, V-DE 1746, conform titlului de proprietate 896/47523; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 7.500 m.p., tarla 95, parcela 2228/202, punct ”Saca”, cu vecinătăţile : N-Feraru Dumitru, E-DE 2227, S-Focea Ion, V-DE 2225, conform titlului de proprietate 896/47523; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă păşune în suprafaţă de 1.500 m.p., tarla 36, parcela 776/9/1, punct ”Lunca”, cu vecinătăţile : N-P 776/9 Rezervă Primărie, E-DE 701, S-Azoi?ii ?tefan, V-Pd 774 Ocol Silvic, conform titlului de proprietate 896/47523 - teren în suprafa?ă totală de 3.600 m.p. situat pe teritoriul satului Deleni, com. Hoceni, conform titlului de proprietate 720/02.12.2002 alcătuit din teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă teren forestier înscris în amenajamentul silvic în suprafaţă de 3.600 m.p., tarla 36, parcela 772/15, cu vecinătăţile : N-Samson Mihai, E-PD 781, S-Mazilu Mărgărint, V-PD 770; - Imobil situat în satul Deleni, com. Hoceni, jud. Vaslui, compus din construcţie locuinţă cu suprafaţa de 50 mp şi anexe în suprafaţă de 15 mp. 2.1. Eu, reclamantul, F**** T***, primesc in deplina proprietate si liniştită posesie, următoarele bunuri imobile: - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 20.000 m.p., tarla 95, parcela 2228/15, punct ”Dumbrava”, cu vecinătăţile : N-Macarie Aglaia, E-DE 1746, S-Balan Gheorghe, V-DE2227; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 3.500 m.p., tarla 64, parcela 1750/2, punct ”Cimitir”, cu vecinătăţile : N-Cire? Natural Gheorghe, E-Oprea Siminică, S-Bostan Safta, V-DE1757; - lotul 2 din terenul situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1.913 m.p., tarla 40, parcela 1289/4, punct ”Chirvăsoaia”, cu vecinătăţile : N-Popa Scarlat, E-Cu?bă Constantin, S-Balan Gheorghe, V-I***** P**** lot 2; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă vii hibride în suprafaţă de 2.520 m.p., tarla 65, parcela 1762/79, punct ”Săcăreni”, cu vecinătăţile : N-Profir Neculai, E-DE 1758, S-Constantin DS 1768, V-Pa 774 Ocol Silvic; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă pădure în suprafaţă de 7.500 m.p., tarla 38, parcela 801/48, punct ”Lintea”, cu vecinătăţile : N-Marin Gheorghe, E-Macarie Neculai, S-Marin Vasile, V-HC 693, conform titlului de proprietate 895/47523 ; - lotul 1 din terenul situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 2.614 m.p., tarla 37, parcela 776/9/1, cu vecinătăţile : N-P 776/9 Rezervă Primărie, E-DE 701, V-PD 774 Ocol Silvic , S-I***** P**** – lot 2; 2.2. Eu, pârâta, I***** P****, primesc în deplină proprietate şi liniştită posesie următoarele bunuri imobile : - lotul 1 din terenul situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1.912 m.p., tarla 40, parcela 1289/4, punct ”Chirvăsoaia”, cu vecinătăţile : N-Popa Scarlat, E-F**** T*** lot 2, S-Balan Gheorghe, V-Balan Dumitru; - lotul 2 din terenul situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 3.014 m.p., tarla 37, parcela 776/9/1, cu vecinătăţile : N-F**** T*** – lot 1, E-DE 701, S-CONSTANTIN, V-PD 774 Ocol Silvic; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 536 m.p., tarla 40, parcela 1253/12/1, punct ”Pîrlaz”, cu vecinătăţile : N-VH1253/10, E-Manolache Constantin, S-DS156, V-Balan Ion; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 5.000 m.p., tarla 95, parcela 2228/73, punct ”Dumbrava”, cu vecinătăţile : N-Foc?a Constantin, E-DE2227, S-Sîrbu Dumitru, V-DE2225; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă vii hibride în suprafaţă de 1.000 m.p., tarla 40, parcela 1253/12, punct ”Pîrlaz”, cu vecinătăţile : N-Bugeac Dumitru, E-Manolache Constantin, S-A 1253/12/1, V-Balan Ion; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă pădure în suprafaţă de 1.500 m.p., tarla 38, parcela 813/6, punct ”Pe deal”, cu vecinătăţile : N-Ple?u Alex, E-DE 799, S-Cire? Vasile, V-DE 815; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 10.000 m.p., tarla 106, parcela 2291/44, punct ”Cî?la”, cu vecinătăţile : N-Filimon Vasile, E-P 2288 Ima?, S-Foc?a Dumitru, V-DE 1746; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 7.500 m.p., tarla 95, parcela 2228/202, punct ”Saca”, cu vecinătăţile : N-Feraru Dumitru, E-DE 2227, S-Focea Ion, V-DE 2225; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă păşune în suprafaţă de 1.500 m.p., tarla 36, parcela 776/9/1, punct ”Lunca”, cu veci-nătăţile : N-P776/9 Rezervă Primărie, E-DE 701, S-Azoi?ii ?tefan, V-Pd774Ocol Silvic; - teren situat în extravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă teren forestier înscris în amenajamentul silvic în suprafaţă de 3.600 m.p., tarla 36, parcela 772/15, cu vecinătăţile : N-Samson Mihai, E-PD 781, S-Mazilu Mărgărint, V-PD 770, conform titlului de proprietate 720/02.12.2002. 2.3 Noi, părţile, menţinem starea de coproprietate în indiviziune, în cote-părţi egale, de 1 fiecare, în ceea ce priveşte imobilul succesoral din satul Deleni, com. Hoceni, jud. Vaslui format din construcţia locuinţă cu suprafaţa de 50 mp şi anexe în suprafaţă de 15 mp, precum şi asupra terenului intravilan aferent, respectiv terenul situat în intravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă arabil în suprafaţă de 1.572 m.p., tarla 19, parcela 419, cu vecinătăţile : N-DS 414, E-Bugeac Casandra, S-Feraru Anica, V-Bostan Mălina, conform titlului de proprietate 895/47523, terenul situat în intravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă vii în suprafaţă de 1.104 m.p., tarla 19, parcela 420, cu vecinătăţile : N-DS 517, E-Bugeac Casandra, S-Feraru Anica, V-Bostan Mălina, conform titlului de proprietate 895/47523 ?i terenul situat în intravilanul satului Deleni, com. Hoceni, categoria de folosinţă curţi-construcţii în suprafaţă de 572 m.p., tarla 19, parcela 418, cu vecinătăţile : N-DS 414, E-Bugeac Casandra, S-Feraru Anica, V-Bostan Mălina, conform titlului de proprietate 895/47523 ; Noi, părţile, F**** T*** şi I***** P****, declarăm că suntem de acord cu atribuirea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilelor ce fac obiectul prezentei tranzacţii în modalitatea menţionată mai sus şi nu avem nici un fel de pretenţii materiale prezente şi viitoare. Noi părţile, F**** T*** şi I***** P****, consimţim la intabularea dreptului de proprietate dobândit prin prezentul contract de tranzacţie pentru fiecare parte. Noi, părţile, declarăm că înţelegerea ne aparţine, fiind rezultatul negocierii dintre noi, reprezentând acordul nostru de voinţă, liber exprimat si neafectat de vreun viciu de consimţământ, fiind întrutotul de acord cu cele convenite şi stipulate în prezentul contract de tranzacţie. Prezentul contract de tranzacţie reprezintă voinţa noastră comună, liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanţa de judecată, cu rugămintea de a fi consfinţit printr-o hotărâre judecătorească, în temeiul art. 438-441 NCPC. Prezentul contract de tranzacţie se încheie în 3(trei) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă şi unul pentru instanţa de judecată.” Consfinţeşte învoiala părţilor. În baza art. 111 alin.6 din Legea nr.227/2015, prezenta hotărâre se va comunica Primăria com. Hoceni jud. Vaslui, în vederea fiscalizării. În temeiul art.35 al.5 din Legea 7/1996 a Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare, prezenta hotărâre se va comunica Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui, în trei zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,07.06.2017.
Hotarare 544/2017 din 07.06.2017