Z******** M****
ReclamantD********* M****
PârâtIn baza art. 416 c.p.civ. şi 420 c.p.civ Constată perimată cererea de chemare în judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Pronunţată, azi, 02.02.2021, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 80/2021 din 02.02.2021Anulează ca netimbrată cererea de repunere pe rol formulată de către reclamant şi menţine suspendarea judecării cauzei, dispusă prin încheierea din data de 25.02.2020. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2020.
Incheiere suspendare din 03.11.2020În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, suspendă judecarea cauzei
Incheiere suspendare din 25.02.2020Având în vederea hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Segarcea nr. 3/23.01.2020 prin care s-a hotărât amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, pe perioadă nedeterminată, cu excepţia situaţiilor de urgenţă prevăzute de lege, începând cu data de 27.01.2020, hotărâre adoptată în exercitarea obligaţiei de apărare a independenţei justiţiei, constatând că prezenta cauza nu se încadrează în categoria unei situaţii urgente prevăzute de lege, urmează să amâne cauza.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantului
Incheiere de sedinta din 10.12.2019În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului înregistrat sub nr. 1985/304/2017 al Judecătoriei Segarcea. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecăţii cauzei. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Segarcea. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.03.2018.
Incheiere suspendare din 26.03.2018pentru a se emite adresă către OCPI Dolj
Incheiere de sedinta din 05.02.2018