U** B******
ReclamantS*** S**** L***
PârâtAdmite cererea, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petentul U.A.T. ORAŞUL BABADAG PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâtul S*** S**** L***. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum total de 560 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 2221187/26.04.2012 emis de I.P.J. Dâmboviţa şi prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 0040941/20.04.2012 emis de I.P.J. Ialomiţa cu 50 de ore de muncă în folosul comunităţii respectiv activităţi de igienizare a localităţii, asigurarea curăţeniei pe drumurile publice şi întreţinerea locurilor de agrement, urmând ca primarul oraşului Babadag să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Babadag în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 decembrie 2017.
Hotarare 718/2017 din 21.12.2017Amână pronunţarea la 21.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2017