P***** M*****
ReclamantR*** V*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă, aşa cum a fost modificată, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul P***** M*****, în contradictoriu cu pârâtul R*** V*****, Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.307 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat şi nerecuperat. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria Podu Turcului. Pronunţată azi, 09.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 309/2018 din 09.10.2018Având în vedere dispoziţiile prev. de art.396 alin. 1 din CPC. Amână pronunţarea cauzei la data de 09.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2018Acordă cauzei termen la data de 25.09.2018, faţă de lipsa martorului propus de reclamant şi pentru ca pârâtul să ia la cunoştinţă de continutul raportului de expertiză tehnică.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Pentru administrarea probatoriilor acordă cauzei termen la data de 12.06.2018, C.4
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Acordă cauzei termen la data de 24.04.2018, C.4, pentru ca pârâtul să ia la cunoştinţă de cererea modificatoare la acţiune.
Incheiere de sedinta din 06.03.2018