U******** G*******
ReclamantC***** D****
PârâtO***** C********** P*** P*****
PârâtIa act că reclamantul, U******** G*******, domiciliat în Călimăneşti, str. Calea lui Traian, nr. 194, jud. Vâlcea, renunţă la judecata cererii în contradictoriu cu pârâţii, Oraşul Călimăneşti prin primar, cu sediul în Călimăneşti, str. Calea lui Traian, nr. 306, jud. Vâlcea şi C***** D****, domiciliată în Călimăneşti, str. Calea lui Traian, nr. 194, jud. Vâlcea, având ca obiect acţiune în constatare. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Judecătoria Brezoi, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 24.06.2020
Hotarare 368/2020 din 24.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020, Potrivit art. 42 alin 8 din Decretul nr. 195/16.03.2020 judecarea prezentului dosar se va relua din oficiu urmând ca în termenul de 10 zile de la încetarea stării de urgentă intanta de judecată să ia masuri pentru fixarea termenelor de judecată si citarea partilor"
pentru administrarea probelor încuviinţare părţilor, acordă termen de judecată la 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019Admite cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul U******** G*******. Acordă termen la data de 12 noiembrie 2019, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.06.2019.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019Având nevie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la 26.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la 18.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2019Amână pronunţarea la 04.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2019Acordă ultim termen de judecată la 21.05.2019, pentru ca reclamantul să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în original.
Incheiere de sedinta din 02.04.2019Amâna cauza ca urmare a desfiinţării completului CIII.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Urmare a desfiinţării completului CI, şi repartizării cauzei la completul C III, amână cauza la 12.12.2018
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Amână cauza la 29.10.2018, pentru a de depune taxa de timbru în original.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Amână cauza la 11.06.2018.
Incheiere de sedinta din 02.04.2018În temeiul art. 411 alin 1 pct. 2 C.proc.civ suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată perioada suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 4.12.2017, la sediul Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.
Incheiere suspendare din 04.12.2017