C********* M***********
PetentI************ D* P****** A* J******** B****
IntimatAdmite ca întemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul C********* M***********,prin reprezentant convenţional avocat Stănescu Constantin, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU şi în consecinţă: Anulează procesul verbal de contravenţie seria PF nr.0123516 încheiat la data de 19.08.2017 de un agent constatator din cadrul Secţiei 13 de poliţie Smeeni. Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, conform prevederilor art.466 alin.1 rap.la art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele, sub sancţiunea nulităţii, conform art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 22 ianuarie 2018.
Hotarare 59/2018 din 22.01.2018Amână cauza in vederea audierea martorului Moise Bogdan, agent de poliţie prezent la locul săvârşirii presupusei contravenţii
Incheiere de sedinta din 08.01.2018îN vederea administrării probei cu martorii Olteanu Marius şi Miteluţ Steluţa-Georgiana, instanţa dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017