N****** I** A********
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 59 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 Cod penal admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind persoana condamnată N. I. A., aflat în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea pentru spălarea banilor, aplicată prin sentinţa penală nr. 111/2016 de către Tribunalul Sălaj. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 97/2016/2017 emis de Tribunalul Sălaj, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 vechiul Cod penal. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Vaştag Carmen, conform delegaţiei nr. 1593/08.11.2017. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 2676/2017 din 09.11.2017