V***** M*****
InculpatD**** A**
Parte civilăL**** V*****
Parte civilăS* C*** I******** S*
Parte responsabilă civilmenteD**** A**
Parte civilăÎn baza art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 1, alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiuni de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de: -1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) C.pen.; În baza art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen. raportat la art. 338 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul ..., la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C.pen. În temeiul dispoziţiilor art.66 alin.1 a, b, i, C.pen. instanţa va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoria A şi B, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art.68 alin.1 lit.b Cod penal. În baza art. 65 alin.(1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule din categoria A şi B, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen. raportat la art. 336 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul ..., la pedeapsa de: -1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 39 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta şi stabileşte pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se va adauga un spor de 8 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse [12 luni+12 luni], inculpatului urmând a i se aplica o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art.45 alin.2 C.p, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit.a , b şi i Cod penal, pentru o perioadă de 2 ani, în condiţiile art.68 alin.1 lit.b Cod penal. În baza art.45 alin.5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit.a , b şi i Cod penal, în condiţiile art.65 C.penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Negreşti Oaş sau în cadrul Primăriei Căline?ti Oa?, pe o perioadă de 100 zile lucrătoare. În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c-e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În baza art.94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute în art.93 alin.3 se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În temeiul art. 72 alin. (1) din C.p., instanţa va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata retinerii de 24 de ore din data de 07.07.2017, ora 11.00, până în data de 08.07.2017, ora 11.00 şi a arestării preventive de 30 de zile din data de 07.07.2017, până în data de 05.08.2017 inclusiv, măsură preventivă aplicată prin Încheierea penală nr. 5/07.07.2017, pronunţată în dosarul penal nr. 1029/266/2017 al Judecătoriei Negre?ti Oa?. În baza 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal în sensul revocării suspendării sub supraveghere pentru nerespectarea, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse sau stabilite de lege precum şi în cazul săvârşirii de infracţiuni, toate în termenul de supraveghere. În baza art. 7 raportat la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de mostre biologice de la inculpatul în vederea introducerii profilelor genetice in S.N.D.G.J. În baza art. 397 alin. 1Cod procedură penală raportat la art. 19, art. 25 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 şi urm C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ... (mama victimei), cu domiciliul procesual ales la SCA Chiri?ă ?i Asocia?ii şi va obliga partea responsabilă civilmente ..., la plata către partea civilă a sumei de 40.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR), reprezentând daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferentă sumei menţionate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii efective integrale, respinge restul preten?iilor. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 CPP, raportat la art. 1357 şi urm C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ...(fratele victimei) cu domiciliul procesual ales la SCA Chiri?ă ?i Asocia?ii, şi va obliga partea responsabilă civilmente ..., la plata către partea civilă a sumei de 30.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR), reprezentând daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferentă sumei menţionate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii efective integrale, respingând restul preten?iilor. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 CPP, raportat la art. 1357 şi urm C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ...(fratele victimei) cu domiciliul procesual ales la SCA Chiri?ă ?i Asocia?ii, şi va obliga partea responsabilă civilmente ..., la plata către partea civilă a sumei de 20.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR), reprezentând daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferentă sumei menţionate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii efective integrale, respinge restul preten?iilor. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 CPP, raportat la art. 1357 şi urm C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ...(sora victimei) cu domiciliul procesual ales la SCA Chiri?ă ?i Asocia?ii şi va obliga partea responsabilă civilmente ..., la plata către partea civilă a sumei de 20.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR), reprezentând daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferentă sumei menţionate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii efective integrale, respinge restul preten?iilor. În baza art. 397 din C.p.p. rap. la art. 23 şi art. 25 din C.p.p., respectiv la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 din C.civ., instanţa va lua act de tranzacţia înregistră sub numărul 12261/14.04.2020 încheiată la data de 09.04.2020 între ..., în calitate de parte responsabilă civilmente şi partea civilă ..., prin reprezentant Sc Centrul European de Despăgubiri SRL, însu?ită de către succesorii acestei păr?i civile. În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. şi art. 276 alin. 1, 2 C.proc.pen., instanţa va admite în parte cererea formulată de către părţile civile ... şi va obliga ...în calitate de parte responsabilă civilmente să plătească părţi civile ...suma de 1729 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cadrul prezentului proces penal conform ordinelor de plată depuse în proba?iune; respectiv va obliga parte responsabilă civilmente ...să plătească părţi civile ... suma de 890 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, potrivit chitan?elor depuse în proba?iune; respinge în rest solicitările privind acordarea cheltuielilor de judecată ca fiind nedovedite. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (400 lei din cursul urmăririi penale şi 2600 lei din cursul judecăţii). În baza art. 275 alin. (6) din C.p.p., onorariul parţial (25%) al apărătorului din oficiu al inculpatului, ..., conform delegaţiei nr. 669/20.11.2020, în sumă de 217 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 25.06.2021.
Hotarare 116/2021 din 25.06.2021Amână pronunţarea la data de 25.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2021Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 28.05.2021, ora 10:30. Se va emite mandat de aducere pe seama martorilor :B.G.V şi M.A.M. Partea civilă Ghiulveşi Floare cunoşte termenul stabilit pentru judecarea cauzei. Se va cita partea civilă Pugna Ana cu copia tranzacţiei încheiată de partea civilă S.V..
Incheiere de sedinta din 23.04.2021Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 23.04.2021, ora 10:30. Va fi emis mandat de aducere pentru martorul T.C.V., vor fi citaţi martorii M.A.M şi B.G.V. Vor fi introduşi şi citaţi în cauză succesorii în drepturi ai defunctului S.V., respectiv : G.F şi P.A.
Incheiere de sedinta din 26.03.2021Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.03.2021, ora 13:30. Partea vătămată cunoaşte teremenul stabilit în cauză şi aceasta va fi prezentă pentru a fi reaudiată în faţa noului complet de judecată. Martorii T.C. şi C.P. vor fi aduşi la instanţă cu mandat de aducere şi re va reveni cu adresă la Primăria Călineşti Oaş, având în vedere că aceasta nu a înaintat rela?iile solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.02.2021, ora 12:30. Se vor emite mandate de aducere pe seama martorilor lipsă la acest termen de judecată şi va fi citat martorul C.P. Se va emite adresă la Primăria Călineşti Oaş pentru a comunica extras din registrul de decese privind partea vătămată S.V şi se va solicita anexele 23 şi 24. Apărătorul părţii civilmente responsabile va depune acordul de mediere încheiat de partea vătămată S.V cu asiguratorul.
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 22.01.2021, ora 12:00. Se va emite mandat de aducere pe seama martorilor: T.C. şi O.D. Vor fi citaţi martorii : V.D senior, şi C.R.F.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 20.11.2020, ora 11:00. Se va recita martorul T.C.V Se va emite mandat de aducere pe seama martorului N.V.D. şi totodată se vor cita, din rechizitoriu, martorii O.D şi S.M (f.192-195 vol.II)
Incheiere de sedinta din 23.10.2020Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 23.10.2020, ora 12:00. Se vor cita martorii: N.V, V.D şi T.C.V cu mandat de aducere..
Incheiere de sedinta din 25.09.2020Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.09.2020, ora 12:00. Vor fi citaţi martorii din rechizitoriu : N.D.V , T.C.V şi V.D. de la adresele indicate în rechizitoriu. După dezbaterea cauzei se prezintă av. Ghirti Daniel în substituirea reprezentantului asiguratorului, conform delegaţiei înmânate instanţei.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020Suspendat de drept conform art 43 alin. 2 din Decretul 195/2020.
Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 8 mai 2020. Încuviinţat cererea de amânare. Menţine dispoziţia anterioară cu privire la citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Preschimbat termenul de judecată la data de 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 17.02.2020,ora 12:00. Se va reveni cu adresă la INEC Timişoata.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 12 decembrie 2019,ora 12:00. Se va înainta întreg dosarul la I.N.E.C. Timişoara, pentru întocmirea unui raport de criminalistică în cauză şi totodată i se va pune în vedere să comunice tariful ocazionat de efectuarea acestuia şi contul în care va fi achitat şi care să-l comunice şi apărătorului inculpatului,la adresa ce se va indica, urmând ca acesta să fie achitat de inculpat în termen de 10 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 08.10.2019,ora 12.00. Încuviinţat proba cu expertiză criminalistică,precum şi obictivele, în integralitatea lor, expuse la fila 50 din dosar , precum şi audierea martorului V.D. junior, care va fi citat pentru termenul stabilit .Se va emite adreasă la INEC Timişoara,în sensul celor arătate cu menţiunea ca aceştia să indice tariful ocazionat de efectuarea raportului de expertiză criminalistică şi contul în care această sumă va fi achitată de inculpat.
Incheiere de sedinta din 03.09.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 03.09.2019,ora 12:00. Având în vedere că în cauză s-a solicitat readministrarea tuturor probelor administrate , probe suplimentare , precum şi proba cu martorul V.D ( fratele inculpatului ) asupra cărora completul iniţial investit nu s-a pronunţat precum şi expertiză tehnică auto, asupra cărioa s-a prorogat pronunţarea până după administarrea probelor. Apărătorul inculpatului va depune înscris not de şedinţă referitoare la cele două probe cu xpertiză şi a probelor sumplimentre solicitate la acest termen de judecată înante cu cel puţin 5 zile de termenul de judecată stabilit în cauzi.Totodată pune în vedere inculpatului că la următorul termen de judecată este necesară reaudirea sa în vederea pronunţării.
Incheiere de sedinta din 14.06.2019În baza art.68 alin.5 şi 6 corob. cu disp.art.64 alin.4 C.pr.penală admite declaraţia de abţinere formulată de judecător C.M.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 12.04.2019alte cauze : pentru ca inculpatul sa-şi pregăteasca apărarea in raport cu schimbarea incadrăriii juridice a faptei pusa azi în discutie
Incheiere de sedinta din 22.02.2019Admite cererile de amânare depuse la dosarul cauzei
Incheiere de sedinta din 25.01.2019lipsa părţilor şi a reprezentanţilor acestora
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Amână cauza şi acordă termen de judecatăla data de 11.12.2018. Se vor emitemandate de aducere pentru martorii încuviinţai a se audia pe latura penală cauzei şi va fi citată martora C.R. .Totodată vor fi audiate părţile civile.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 9 octombrie 2018 , ora 11,30. se vor cita martorii încuviinţaţi în dovedirea laturii civile a cauzei , iar partea civulă Sima Vasile va nominaliza martorii ce doreşte a fi audiaţi în vederea încuviinţării şi care vor fi audiaţi doar în prezenta avocatului acestuia şi deasemenea vor fi citaţi şi martori din rechizitoriu citaţi pentru acest termen de judecată în dovedirea laturii penale a cauzei , având în vedere că aceşti martori nu au putu fi audiaţi până în acest moment .
Incheiere de sedinta din 11.09.2018Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 11.09.2018. Se va modifica în sistemul ecris adresa părţii civilmente responsabile SAR Sity Insurance SA. Se vor cita martorii B.G.şi M.A.M . Părţile civile vor prezenta martorii în dovedirea laturii civile a cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26 mai 2018 , ora 11:00. Se vor emite mandate de aducere pentru martorii :N.D.V. : B.G.D şi va fi citată martora M.A.M.Încuviinţat cererea de amânare formulată de apărătorul substituient al părţii vătămate S.V.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 8 mai 2018 , ora 11:30. Se vor recita martorii citaţi la acest termen de judecată şi se vor cita martorii M.A.M şi L.V.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 10 aprilie 2018 , ora 11.00. Faţă de lipsa martorilor lipsă la acest termen de judecată se vor emite mandate de aducere pentru martori . Progă proba cu expertiză până după administrarea probei cu martorii încuviinţaţi .
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.03.2018, ora 11:00. Încuviinţat cererea de probaţiune privind reaudirea martorilo :T.C.V ; N.D.V. şi B.G.V. urmând a fi audiată şi partea civilă D.A.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018Termen preschibat.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Preschimbat termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017